Lovitură pentru Robbie Williams. Diagnosticul primit de cântăreț: Am trecut printr-o experiență teribilă

Lovitură pentru Robbie Williams. Diagnosticul primit de cântăreț: Am trecut printr-o experiență teribilă
Publicat: 14/12/2017, 17:14

Pe 2 septembrie, Robbie Williams, în vârstă de 43 de ani, s-a simțit rău în timpul unui concert pe care îl susținea la Zurich. Ulterior, el și-a anulat cele două concerte în Rusia care mai rămăseseră din Heavy Entertainment Tour.

Cântărețul a declarat într-un interviu pentru BBC Radio 2 că, înainte de a se urca pe scenă la Zurich, a avut niște simptome similare unui atac cerebral, nu și-a mai simțit mâna stângă și saliva îi curgea în mod necontrolat din gură. De asemenea, a avut dureri de cap și nu putea respira normal. A chemat un medic, însă a insistat să urce pe scenă, unde nu s-a simțit bine.

Întors la Londra, a fost supus unor teste medicale, iar medicii i-au descoperit niște „anomalii” în creier, inclusiv „ceva care semăna cu sânge”.

Cântărețul a stat internat șapte zile, s-a odihnit apoi mai multe săptămâni și a făcut yoga, pilates și meditații.

„Cred că am învățat astfel că am 43 de ani, nu 23, și că am nevoie să îmi îngrijesc mintea și corpul mai bine”, a concluzionat Robbie Williams.

Robbie Williams s-a bucurat de un succes uriaș după ce a părăsit grupul Take That, lansând o serie de albume și de single-uri precum „Angels” și „Millennium” și semnând un contract cu casa EMI în 2002, în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari. Însă, în momentul în care albumul său „Rudebox” a fost lansat în 2006 – urmat de „Reality Killed the Video Star” în 2009 -, Robbie Williams era considerat o prezență tot mai ștearsă în peisajul muzicii pop britanice și eșuase în încercarea sa de a se impune pe piața muzicală americană.

În 2010, Robbie Williams s-a reunit cu foștii lui colegi din grupul Take That, alături de care a înregistrat albumul de mare succes „Progress”, promovat printr-un turneu extrem de profitabil în 2011. Cântărețul spune că această experiență l-a ajutat să își recapete încrederea în propriile forțe, convingându-l de faptul că încă mai poate să aibă succes susținând concerte pe stadioane mari, în calitate de artist solo.

Artistul britanic și-a lansat cel de-al optulea album de studio, „Under the Radar Volume 2”, în noiembrie anul acesta.

Robbie Williams a susținut în premieră un concert în România, în 2015, în Piața Constituției din București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Oana Zăvoranu a luat foc. Scoasă din minți de proces
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Un medicament anticancerigen ar putea vindeca diabetul